Un soare cald intr-o zi de ianuarie.Dupa evenimentele ce m-au obosit psihic zilele acestea simteam nevoia sa ma plimb,sa vad oameni,sa fiu doar un trecator printre altii.Vroiam sa vad oameni care privesc prin mine,fara sa astepte sa le spun ceva,sa-i ajut cumva.Imi doream sa fiu un "oarecare".Desi nu am spus nimic legat de sentimentul acesta,Elena parca a stiut.Propunerea ei a venit parca asteptata..."Hai sa te duc la o Manastire!" -De ce nu...gandesc eu.Asa ajungem pe strada Negru Voda,unde se afla Manastirea cu acelasi nume.Langa,o Biserica mica,a doua in care am intrat pentru mine si nu din motive profesionale.Cealalta e pe undeva pe la Universitate.Intram in curtea Manastirii,traversam aleea,Elena imi face un semn discret sa intru eu primul."Hmm,cutume bisericesti",imi zic si fac pasul inauntru.Trei credinciosi,un calugar,si doi Popi.Si liniste,toata linistea pe care o cautam.O rugaciune in surdina,si doua susoteli.Cei doi Popi discutau intre ei.Nu stiu despre ce vorbeau,nici nu am avut curiozitatea si nici acum nu o am sa ma intreb.Sunt curios doar,de ce se vorbeste in soapta in Biserica?! El oricum vede tot,stie tot,aude tot.Atunci de ce soptim? Ascundem ceva? Deranjam? Sau ne temem ca daca ne aude cel de langa,pentru ce ne rugam si ce ne dorim,ne face concurenta in fata Lui? Daca aveti un raspuns pertinent,va rog...!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu