Glasul hotilor de ren...

S-a întâmplat că o femeie, o doamnă, căci sigur e o doamnă, a născut in tren. Personal nu ma miră. Mă gândesc că femeia isi dorea să ajungă Rapid la spital. Pulsul ei era Accelerat. S-a urcat doamnă și a coborât mamă. A plecat intr-un suflet și a ajuns doua suflete. Cum s-ar spune a schimbat macazul. Intre două halte s-a transformat din gravidă in lăuză. Ce-a ajuns ţara asta... 
Eu personal aș încuraja astfel de practici. Pe lângă faptul că nu se merită să naști intr-un spital de stat, se știe foarte bine de ce, intr-un tren conditiile sunt izbitor de asemanatoare. La toaletă nu curge apă, lumina este slabă, aceleași scaune si bănci, mobilier in general degradat. Temperatura identică cu cea dintr-o sală de nașteri, căldura nu merge, geamurile nu se inchid, se l lucrează tot in ture, se fumează pe culoar desi e interzis, nașu' trece prin compartiment  precum asistentele prin salon, mai multe persoane decât locuri, mâncarea tot de acasă, aceleași subiecte de discutii și cu colegii de salon ca si cu cei de compartiment, se dă șpagă, scuze atenţii...și exemplele pot continua. 
Pe de altă parte există o sumedenie de avantaje: Nașul e deja ales și se află lângă tine, poţi trece la locul nașterii orice localitate, gară sau haltă de pe traseu, ai asigurat oarecum transportul. In tren, spre deosebire de spital ai loc la geam. Te pot vedea și trata mai multi medici in functie de traseu. Dacă e un personal cu oprire in toate statiile chiar si un medic veterinar. Dacă nu au "albocalmin" in Brasov mai ai o șansă la Ploiesti...să trăiești... E mult mai ușor să alegi numele copilului, te poti inpira din numele localităților de pe traseu. Pășcănel e un nume original. Azuga Morena e iar o idee. Săfticka imi pare genial la o fetiță cu bucle blonde. Băicoiuţ e perfect pentru un pistruiat mic si blonduţ.
In functie de mersul trenului te poți lăuda că ai un copil din mamă moldoveancă și tată oltean, conceput in Ardeal, dospit prin Transilvania și născut intre Caracal și Fălticeni, pe relația Jimbolia-Rosiori de Vede, cu oprire in statiile...na că m-a luat valu'. Scuze! 
In aceiași notă optimistă am câteva sugestii: 
Conductorii și mecanicii de locomotiva să fie dotati pe lângă levier și ciocan, cu forceps.
Șeful de tren să cunoască tehnici primare de prim ajutor.
Nașul, pe lângă cleștele de compostat bilete să aibă in dotare și foarfece de tăiat cordonul ombilical. 
Vagoanele trenului să nu mai fie numerotate ci numite vagonul-pretravaliu, vagonul-travaliu, vagonul-sală nașteri, vagonul-reanimare, vagonul-lăuzie. Vagonul-restaurant să rămână vagon-restaurant, pentru că cineva trebuie să facă cinste.
In triaj se va face, logic, triajul. Sala de asteptare poate fi folosită ca sală de asteptare.
Dacă se respectă măcar 80% din aceste "reguli" o să fie Haltă treabă! 

Veșnicia s-a născut la ţară.

Covrigi. Satul Covrigi. Comuna Văgiulesti. R.F.G. Refugiat in Fundul Gorjului. Situat intre două coline, pe care cu mândrie localnicii le numesc munte, satul Covrigi este ultimul bastion in lupta disperată a urbanizării zonei rurale. Insistența oamenilor de a păstra vii tradițiile merge mâna in mână cu ignoranța autoritătilor și a refuzului acestora de a aduce apă curentă și canalizare. Dar cea mai importantă este lipsa rețelei gsm. Principalele ocupatii ale sătenilor sunt creșterea animalelor, gradinăritul, prinderea șoriceilor din casă, berea, spriţul, grătarele și muzica populară, in sensul că manelele sunt foarte populare. Nedeea este "cramul" satului și se ține de Sf. Ilie, când toate rudele vin la tine in curte să mănânce și să bea, mult, după cum mi-a spus o bătrînică.
Aici, când moare careva se pune anunţ la poarta.
O zi obișnuită in Covrigi, este o zi obișnuită. Ori la "dial" ori la vale. Incepe și se "termenă" cu întuneric și două căni de apă rece. Vorba ceea: "băiat bun, dar bea apă multă dimineaţa".
Televiziunea a ajuns aici prin intermediul antenelor satelit. Apropos de satelit, bag seama că hărţile nu și-au făcut upgrade pe zonă, satul neapărând pe nici una dintre ele.
Expresia trist nu există in accepțiunea locuitorilor iar banal nu intră in vocabularul lor. Toată lumea salută pe toată lumea. Dacă se ivește un scandal poliţia nu vine, iar dacă apare o boală salvarea e la bătrâni și leacurile lor băbești. Omu' care taie sub limbă e moș acum și ii cam tremură mâna, așa că din cinci cazuri două sunt pe lângă.
Căminul cultural e in paragină, dar compensează cele câteva cârciumi și magazinul mixt. De la magazin poţi lua aproape orice, chiar și herpes. Dar, te rezolvă moșu' sub limbă. Dacă ești al cincilea.
Iarba, copacii și buruienile cresc singure in Covrigi. La fel și copii. La oraș înseamnă la șMotru, 30 de minute de mers cu o mașină. Cu o mașină bună, pentru că drumul e rupt.
Pitorescul zonei te duce cu gândul la tabloul lui Grigorescu "Boi cu caru' "
Și mai era ceva cu nu știu ce care s-a născut la sat...
Simplitatea oamenilor locului duce la contemplare spirituală și uneori la regăsirea eu-lui rătăcit. Culorile priveliștii pastelate de diferite vremuri și anotimpuri te imbie la visare și iţi umple golul imaginației.
Comuniunea om-natură păstrează in ea doza de realism cu care și oamenii și animalele s-au obișnuit.
Trecutul și prezentul nu se îmbină nicidecum, uneltele folosite rămânând rudimentare. La fel visele și dorințele.
Prezentul e prezentul simplu; făcui, fusei, veniși.
Deși depărtat de realitate și despartit de civilizație de o șosea desfundată și o pădure peste dealuri, satul are de toate. Hoţi, țigani, drogați, curve, un defectat pihic, dar și bătrâni intelepţi.
Pe Ceaușescu nu-l regretă nimeni, pentru că există, umblă cu girofar și taie amenzi cu un exces de zel demn de știrile de la ora cinci. Pe vremea regimului de tristă amintire au vrut să-i schimbe numele. Poate asta l-a inrăit.
Covrigenii, căci cum altfel ii poți numi pe locuitori, au discotecă. Unde merg la horă. Dar, la cerere, una de minim zece lei, formaţia poate cânta și manele. Deci hora se transformă in două pe faţă două pe dos.
In timpul săptămânii, seara, adunaţi in jurul paharului, departe de mondenităţi, povestitorii povestesc povești.
In Covrigi există țigări la bucată. Și la "dial" și la vale.
Munca câmpului e grea, dar "nu trebuie făcute toate odată, nu-i asa?"
Comunitatea satului este unită spre foarte unită.
Tinerii, cei puţini care au mai rămas, participă cu tot sufletul la păstrarea tradițiilor strămoșești; beau, fumează, horesc și pe faţă și pe dos, dau bani la lăutari, iși înșală nevestele, se imbată și fac pe zmeii.
Bătrânii iși așteaptă obștescul final impăcaţi și liniștiţi, bucurându-și sufletele cu amintirea tinereţilor, a copiilor plecați "la oraș" și a nepoților pe care ii știu din poze.
Cei câtiva copii iși plimbă copilăria pe role, pe cele câteva sute de metri de asfalt drept. Ii mai bucură "un dulciure" la două-trei zile și cele trei canale de desene oferite de parabolicele unei firme.
Vinul se măsoară in seri târzii. Viile in pogoane.
Distanța și timpul capătă alte valori și se măsoară in unităţi de măsură personale. Ziua este formată din momente egale de pauză, putină muncă, pauză pentru cafea, un păhărel de ceva, putină muncă, și alte pauze de vin. Noaptea e formată din mult întuneric, lătrat de câini, cântat de cocoși, cucuvele, și somn puţin.
Pe mult intuneric și cântec de cucuvele părăsesc și eu acest loc, lăsând in urmă niciun regret, cu gândul la civilizație și repetându-mi in sine cât de norocos sunt.
Veșnicia s-a născut la sat și i-a plăcut atât de mult încât a rămas aici.

Iţi place nu-ţi place...

Iţi place nu-ţi place, n-ai ce face. Americanii spun "another day at the office". Noi spunem "la slujbă". Același căcat! Muncim.
Uneori diferența o fac orele de muncă, alteori kilometrii. Câteodată ambele. Când acasă înseamnă o cameră de hotel și perna iţi e cel mai bun prieten noaptea e mai scurtă. Când colegii iţi sunt și prieteni și mamă și tată, ziua e mai lungă. Când scopul e să iţi faci treaba, și să pleci acasă, acasă-acasă, e frustrant.
Iţi place nu-ţi place bagi. Deși ai vrea să iţi bagi.
Visele sunt altele când capul tău e pe o pernă străină. Noapţile târzii se ingână cu diminețile devreme. Iţi auzi gândurile și uneori le aud și cei din jur. Nu, nu-i injur! Ei nu au nici o vină.
Iţi vine să intrebi ficatul dacă ţine cu tine sau cu ursu'. Dar il simţi cât de mare se dă și te prinzi că nu ţine cu tine. Nervii se intind și ai vrea ca și tu s-o-ntinzi. Ai vrea să stai drept dar spatele te păcălește. In ochi parcă-i nisip.
Nu intelegi dacă  faci ce nu-ţi place sau nu-ţi place ce faci. In jurul tău tertipuri, prostii, mici mârșavii aparent nevinovate. Astea te obosesc mai mult decât munca in sine. Caracterele strâmbe se îndreaptă cu puterea exemplului. Exemplul unui caracter drept și puternic. Care nu se mai "fabrică" .
Nici in clasa întâi parcă nu era așa greu să numeri. Și numeri...trei...două...apoi numeri kilometrii. Aceiași de la plecare. "Mai lung imi pare drumul, acum la-ntors acasă" . Injuri poetul și iţi vezi de drum.
Te gândești că acasă te așteaptă viaţa ta. Că din păcate motivul pentru care pleci e același cu cel pentru care te intorci. Familia. Cei după care duci dorul sunt cei pentru care pleci și la care te întorci. Ochii care iţi vor zâmbi in prag sunt ochii care se umezesc cu gândul la tine. Viaţa e greu trebuie să descurcă-te!