Iţi place nu-ţi place...

Iţi place nu-ţi place, n-ai ce face. Americanii spun "another day at the office". Noi spunem "la slujbă". Același căcat! Muncim.
Uneori diferența o fac orele de muncă, alteori kilometrii. Câteodată ambele. Când acasă înseamnă o cameră de hotel și perna iţi e cel mai bun prieten noaptea e mai scurtă. Când colegii iţi sunt și prieteni și mamă și tată, ziua e mai lungă. Când scopul e să iţi faci treaba, și să pleci acasă, acasă-acasă, e frustrant.
Iţi place nu-ţi place bagi. Deși ai vrea să iţi bagi.
Visele sunt altele când capul tău e pe o pernă străină. Noapţile târzii se ingână cu diminețile devreme. Iţi auzi gândurile și uneori le aud și cei din jur. Nu, nu-i injur! Ei nu au nici o vină.
Iţi vine să intrebi ficatul dacă ţine cu tine sau cu ursu'. Dar il simţi cât de mare se dă și te prinzi că nu ţine cu tine. Nervii se intind și ai vrea ca și tu s-o-ntinzi. Ai vrea să stai drept dar spatele te păcălește. In ochi parcă-i nisip.
Nu intelegi dacă  faci ce nu-ţi place sau nu-ţi place ce faci. In jurul tău tertipuri, prostii, mici mârșavii aparent nevinovate. Astea te obosesc mai mult decât munca in sine. Caracterele strâmbe se îndreaptă cu puterea exemplului. Exemplul unui caracter drept și puternic. Care nu se mai "fabrică" .
Nici in clasa întâi parcă nu era așa greu să numeri. Și numeri...trei...două...apoi numeri kilometrii. Aceiași de la plecare. "Mai lung imi pare drumul, acum la-ntors acasă" . Injuri poetul și iţi vezi de drum.
Te gândești că acasă te așteaptă viaţa ta. Că din păcate motivul pentru care pleci e același cu cel pentru care te intorci. Familia. Cei după care duci dorul sunt cei pentru care pleci și la care te întorci. Ochii care iţi vor zâmbi in prag sunt ochii care se umezesc cu gândul la tine. Viaţa e greu trebuie să descurcă-te!