Veșnicia s-a născut la ţară.

Covrigi. Satul Covrigi. Comuna Văgiulesti. R.F.G. Refugiat in Fundul Gorjului. Situat intre două coline, pe care cu mândrie localnicii le numesc munte, satul Covrigi este ultimul bastion in lupta disperată a urbanizării zonei rurale. Insistența oamenilor de a păstra vii tradițiile merge mâna in mână cu ignoranța autoritătilor și a refuzului acestora de a aduce apă curentă și canalizare. Dar cea mai importantă este lipsa rețelei gsm. Principalele ocupatii ale sătenilor sunt creșterea animalelor, gradinăritul, prinderea șoriceilor din casă, berea, spriţul, grătarele și muzica populară, in sensul că manelele sunt foarte populare. Nedeea este "cramul" satului și se ține de Sf. Ilie, când toate rudele vin la tine in curte să mănânce și să bea, mult, după cum mi-a spus o bătrînică.
Aici, când moare careva se pune anunţ la poarta.
O zi obișnuită in Covrigi, este o zi obișnuită. Ori la "dial" ori la vale. Incepe și se "termenă" cu întuneric și două căni de apă rece. Vorba ceea: "băiat bun, dar bea apă multă dimineaţa".
Televiziunea a ajuns aici prin intermediul antenelor satelit. Apropos de satelit, bag seama că hărţile nu și-au făcut upgrade pe zonă, satul neapărând pe nici una dintre ele.
Expresia trist nu există in accepțiunea locuitorilor iar banal nu intră in vocabularul lor. Toată lumea salută pe toată lumea. Dacă se ivește un scandal poliţia nu vine, iar dacă apare o boală salvarea e la bătrâni și leacurile lor băbești. Omu' care taie sub limbă e moș acum și ii cam tremură mâna, așa că din cinci cazuri două sunt pe lângă.
Căminul cultural e in paragină, dar compensează cele câteva cârciumi și magazinul mixt. De la magazin poţi lua aproape orice, chiar și herpes. Dar, te rezolvă moșu' sub limbă. Dacă ești al cincilea.
Iarba, copacii și buruienile cresc singure in Covrigi. La fel și copii. La oraș înseamnă la șMotru, 30 de minute de mers cu o mașină. Cu o mașină bună, pentru că drumul e rupt.
Pitorescul zonei te duce cu gândul la tabloul lui Grigorescu "Boi cu caru' "
Și mai era ceva cu nu știu ce care s-a născut la sat...
Simplitatea oamenilor locului duce la contemplare spirituală și uneori la regăsirea eu-lui rătăcit. Culorile priveliștii pastelate de diferite vremuri și anotimpuri te imbie la visare și iţi umple golul imaginației.
Comuniunea om-natură păstrează in ea doza de realism cu care și oamenii și animalele s-au obișnuit.
Trecutul și prezentul nu se îmbină nicidecum, uneltele folosite rămânând rudimentare. La fel visele și dorințele.
Prezentul e prezentul simplu; făcui, fusei, veniși.
Deși depărtat de realitate și despartit de civilizație de o șosea desfundată și o pădure peste dealuri, satul are de toate. Hoţi, țigani, drogați, curve, un defectat pihic, dar și bătrâni intelepţi.
Pe Ceaușescu nu-l regretă nimeni, pentru că există, umblă cu girofar și taie amenzi cu un exces de zel demn de știrile de la ora cinci. Pe vremea regimului de tristă amintire au vrut să-i schimbe numele. Poate asta l-a inrăit.
Covrigenii, căci cum altfel ii poți numi pe locuitori, au discotecă. Unde merg la horă. Dar, la cerere, una de minim zece lei, formaţia poate cânta și manele. Deci hora se transformă in două pe faţă două pe dos.
In timpul săptămânii, seara, adunaţi in jurul paharului, departe de mondenităţi, povestitorii povestesc povești.
In Covrigi există țigări la bucată. Și la "dial" și la vale.
Munca câmpului e grea, dar "nu trebuie făcute toate odată, nu-i asa?"
Comunitatea satului este unită spre foarte unită.
Tinerii, cei puţini care au mai rămas, participă cu tot sufletul la păstrarea tradițiilor strămoșești; beau, fumează, horesc și pe faţă și pe dos, dau bani la lăutari, iși înșală nevestele, se imbată și fac pe zmeii.
Bătrânii iși așteaptă obștescul final impăcaţi și liniștiţi, bucurându-și sufletele cu amintirea tinereţilor, a copiilor plecați "la oraș" și a nepoților pe care ii știu din poze.
Cei câtiva copii iși plimbă copilăria pe role, pe cele câteva sute de metri de asfalt drept. Ii mai bucură "un dulciure" la două-trei zile și cele trei canale de desene oferite de parabolicele unei firme.
Vinul se măsoară in seri târzii. Viile in pogoane.
Distanța și timpul capătă alte valori și se măsoară in unităţi de măsură personale. Ziua este formată din momente egale de pauză, putină muncă, pauză pentru cafea, un păhărel de ceva, putină muncă, și alte pauze de vin. Noaptea e formată din mult întuneric, lătrat de câini, cântat de cocoși, cucuvele, și somn puţin.
Pe mult intuneric și cântec de cucuvele părăsesc și eu acest loc, lăsând in urmă niciun regret, cu gândul la civilizație și repetându-mi in sine cât de norocos sunt.
Veșnicia s-a născut la sat și i-a plăcut atât de mult încât a rămas aici.