Saracia s-a nascut la sat!

Dincolo de traditii,de bunici,de casa parinteasca,de simplitatea si ospitalitatea oamenilor,satul romanesc se afunda in saracie.Nu doar una materiala.Culorile satelor sunt din ce in ce mai sterse,oamenii din ce in ce mai tristi.Vizita mea in "paradisul copilariei mele",cum cu drag ii spuneam candva m-a intristat profund.Culorile unei toamne tarzii erau parca si pe fetele si in sufletele oamenilor.Traditiile stramosesti au fost inlocuite de rutina.O zi seamana obositor de mult cu cealalta.Hainele agatate in cui doar pentru a fi luate din nou de acolo.Fetzele au aceiasi expresie fie ca vorbesc despre ieri,despre azi,despre maine.Oameni care muncesc nu pentru a traii ci pentru a supravietuii.Batrani care evita mahmureala stand tot timpul beti.Batrane care se roaga la un Dumnezeu pe care nu-l mai regasesc nici in biserica.Preoti cu mainile murdare, mirosind a bautura.Primari furaciosi.Copii care viseaza orase.Suflete peticite.Ochii tristi ai bunicilor,ramasi in urma cand am plecat spre Bucuresti,imi rupeau sufletul in bucati.De fiecare data cand plec,ii privesc bine si ochii mi se umplu de lacrimi la gandul ca poate fi ultima oara cand ii vad in viata.Poate asta a fost ultimul Craciun alaturi de ei.Ii priveam si de data asta,in oglinda retrovizoare,cum se sprijineau unul de altul,doua suflete garbovite de vreme si de greutati.Urasc si mai mult,satul romanesc,care transforma oameni frumosi in batrani gata sa plece!