duminică, ianuarie 19, 2014

Pentru că...

Pentru că de cele mai multe ori ne concentrăm pe ce se întâmplă in jurul nostru, și deloc la ce se întâmplă in interiorul nostru.
Pentru că știm să numărăm dar nu știm ce să numărăm.
Pentru că nu știm ce să ne spunem atunci când nu ne vorbim.
Pentru că pe lângă noi trec zilnic oameni frumoși și buni, dar pe care nu-i vedem din cauza celor mulţi, urâţi și răi.
Pentru că am uitat să ne bucurăm de lucrurile ieftine și la îndemână căutând bucurii scumpe, dar murdare.
Pentru că ce e important cu adevărat nu se vede din cauza umbrelor din viaţa noastră.
Pentru că nu știm de unde să pornim, concentrîndu-ne prea mult unde să ajungem.
Pentru că vrem să putem, dar nu putem să vrem.
Pentru că atunci când ne doare căutăm mai mult soluția decât cauza.
Pentru că nu invăţăm din greșeli ci căutăm scuze.
Pentru că ne e mult mai la îndemână să ne supărăm decât să ne bucurăm.
Pentru că "așa da" și "așa nu" s-au inversat.
Pentru că auzim dar nu știm să ascultăm.
Pentru că nu vedem pădurea din cauza copacilor.
Pentru că e mai ușor să punem piedică decât să întindem o mână.
Pentru că să strângem din dinţi e condiție de supraviețuire.
Pentru că de multe ori privim prin oameni.
Pentru că am uitat că o bucurie se cântărește pe alt cântar decât un necaz.
Pentru că am uitat sa uităm și nu mai știm să iertăm.
Pentru că "nu vreau eu" nu mai este doar o copilărie.
Pentru că ochelarii de cal se găsesc pe toate drumurile și sunt al dracu' de ieftini.
Pentru că oricine iși permite să "tragă o ţeapă".
Pentru că nu știm să dăruim dar nici să primim.
Pentru că optimismul ne zgârâie.
Pentru că AȘA VREM NOI!

 Text: Liţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu